Cartea este de o mare valoare istorică și readuce în fața cititorilor fotografii de epocă de unicat, cu personalități, monumente din acea perioadă, prezentând imaginea orașului Chișinău din anul 1918. Cartea a fost premiată la Salonul Internațional de Carte pentru Copii și Tineret și la expoziția ”Librex” din Iași, dedicată Centenarului Unirii.
„De ești chișinăuian sau de te afli în trecere prin orașul nostru, sper să-ți fie de folos această carte. E un ghid al orașului, în date și imagini, cu adrese, telefoane și multe anunțuri din mica publicitate. Găsești, la început, o listă de „Adrese și telefoane utile” din Chișinău, care te vor ajuta să te descurci, în caz de nevoie și urgență.
Chișinăul anului 1918, an de Măreție pentru noi, an în care, în Avântul Țării, grație marilor noștri Eroi, ne-am spus păsul și am reușit să adunăm, laolaltă, toate pământurile noastre, împrăștiate de două mii de ani.”
Pe 20 mai 2018, la Muzeul Orașului Chișinău a fost lansat volumul ”Chișinău 1918. Ghid-album al orașului” de Radu Osadcenco.
Autor: Radu Osadcenco
Anul editării: 2018
Tip copertă: Cartonată
Nr. de pagini: 272
ISBN: 978-9975-60-282-2