Cartea este structurată în două rubrici: Duminica cu surprize şi Săptămâna profesiilor. Povestioarele şi poeziile incluse în prima parte a cărţii relatează despre întâmplări din viaţa fiinţelor din jurul nostru. Ele sunt moralizatoare, dorind să contribuie la educarea unor valori ca ajutorul, prietenia, compasiunea, dărnicia.
În partea a doua, copiii sunt familiarizaţi, prin intermediul poeziilor, cu unele meserii şi profesii: de arhitect, veterinar, învăţător, croitor, bucătar, dentist, coafor. Limbajul cărţii este viu şi pe alocuri umoristic. Fiecare text este ilustrat tematic şi însoţit de indicarea orei sau a zilei săptămânii. Cartea este destinată copiilor de vârstă preşcolară.
Autor: Ala Bujor
Ilustrații: Estela Răileanu
Anul editării: 2010
Tip copertă: Cartonată
Nr. de pagini: 48 pagini
ISBN: 978-9975-109-09-3