Ziarul britanic The Guardian a realizat un top al celor mai frumoase biblioteci din lume în baza cărții editate la editura Taschen de fotograful italian Massimo Listri, care a fotografiat unele dintre cele mai vechi și mai frumoase biblioteci. Astfel, fotograful ne arată o comoară de arhitectură unică și de o fantezie rară.
Biblioteca Mănăstirii Admont, Austria
Cea mai mare bibliotecă mănăstirească a fost construită în 1776 și este renumită pentru arhitectura barocă și manuscrisele sale.
Biblioteca Palatului din Mafra, Portugalia
Biblioteca are 88 de metri în lungime, iar pe rafturile sale se găsesc peste 36 000 de carți legate în piele.
Biblioteca Colegiului Trinity, Dublin, Irlanda
Este cea mai mare bibliotecă din Irlanda, în patrimoniul căreia se găsește Cartea lui Kells, o evanghelie manuscrisă realizată de călugării celți în jurul anului 800.
Biblioteca Națională Girolamini, Napoli, Italia
Este cea mai veche bibliotecă din Napoli care este deschisă pentru public din 1566.
Biblioteca Mănăstirii Kremsmünster, Austria
Biblioteca mănăstirească a fost construită între anii 1680 și 1689 și conține aproape 160 000 de volume.
Cabinetul Portughez Regal de Lectură din Rio de Janeiro, Brazilia
Instituția a fost înființată în 1837 de un grup de imigranți portughezi pentru a promova cultura în rândul comunității portugheze.
Biblioteca mănăstirească Sfântul Gallen, Elveția
Este cea mai veche bibliotecă din Elveția și una dintre cele mai timpurii și mai importante librării monastice din lume.
Biblioteca Sainte-Geneviève, Paris, Franța
Biblioteca conține peste 2 milioane de documente și a servit drept inspirație pentru Biblioteca Publică din Boston.
Biblioteca de cercetare Rijkmuseum, Amsterdam, Olanda
Înființată în 1885, instituția este cea mai mare bibliotecă de cercetare în domeniul istoriei artei din Olanda.
Biblioteca Mănăstirii Strahov, Praga, Cehia
Biblioteca impresionează prin două săli în stil baroc, însă vizitatorii nu pot merge în interior, deoarece s-a descoperit că fluctuațiile în nivelul de umiditate afectează negativ picturile.
Biblioteca Joanina a Universității din Coimbra, Portugalia
Este una dintre cele două biblioteci din lume care adăpostește lilieci pentru a proteja cărțile de insecte.